Clubul din Gruia a pus ochii pe un mijlocaș în vârstă de 30 de ani, însă se luptă cu alte trei cluburi pentru semnătura sa.
După ce l-au transferat pe internaționalul român, clujenii încearcă să obțină semnătura unui al jucător de la Crotone.
Clubul din Gruia este aproape de un acord cu un mijlocaș care a jucat în Superligă în ultimele două sezoane.
Fotbalistul în vârstă de 22 de ani se află în atenția a trei echipe și ar putea avea șansa de a evolua din nou în cupele europene.
Antrenorul italian a revenit în România, după ce în septembrie 2010 pleca de la CFR Cluj, club cu care negociază și acum.
Antrenorul în vârstă de 70 de ani a vorbit despre o evenutală înțelegere cu formația din Gruia.
Înțelegerea dintre experimentatul jucător și Universitatatea Cluj a ajuns la final, însă vor urma negocieri între cele două părți.
Mandatul UDMR la guvernare a rămas acelaşi şi când se vor relua negocierile, iar reprezentanţii formaţiunii vor participa la discuţii, a declarat, luni, liderul deputaţilor Uniunii, clujeanul Csoma Botond.
Directorul sportiv al formației clujene, Gabi Giurgiu, a vorbit pentru ZIUA de Cluj despre posibilele transferuri ale celor doi jucători ai Chindiei Târgoviște.