Ucraina va primi un nou sprijin financiar, de această dată sub forma unui grant pentru refacerea energetică.
După lungi şi dificile negocieri, Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat sâmbătă un uriaş plan de ajutor pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, susţinut de aleşi ai ambelor partide.
Daniel Buda, președinte PNL și parlamentar european PNL/PPE, a declarat, la ZIUA LIVE, că e firesc ca victoria naționalistului prorus Peter Pellegrini la alegerile prezidențiale din Slovacia să stârnească îngrijorare.
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană este de părere că nu există un risc la adresa securităţii ţărilor NATO, nici în România, nici în ţările baltice, nici în alte părţi, cauzat de Rusia.
Conflictul militar declanșat de Rusia în Ucraina i-a pus în gardă pe șefii NATO. Oficialii de la Moscova n-au ezitat, de-a lungul timpului, să amenințe cu perspectiva unui război la scară mondială.
Au trecut 20 de ani de la aderarea României la NATO. Țara noastră a devenit membru al Organizației Tratatului Atlantincului de Nord în 29 martie 2004, iar ceremonia de ridicare a drapelului României la sediul NATO a avut loc pe 2 aprilie 2004.
Un român din trei este foarte îngrijorat că ţara noastră ar putea fi implicată într-un viitor conflict militar, iar peste jumătate dintre cei chestionați susţin implicarea României în eventualitatea unui conflict NATO-Rusia.
Consumul de bere cu alcool a scăzut anul trecut în România, dar în schimb consumul de bere cu alcool a crescut ușor.
Autoritățile ruse au anunțat că au interceptat un import de icoane care conțin explozibili, iar acestea ar fi plecat din Ucraina, iar în traseul lor spre Rusia, au trecut prin România.
Zahărul a fost inclus în acordul de liber schimb cu Ucraina, iar autoritățile din România au acum un mecanism prin care pot controla prețul zahărului care intră în țară, dacă se depășesc anumite volume.
Recomandări: