Confruntarea de Fed Cup dintre România și Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale, a stârnit interesul clujenilor, care s-au înghesuit în număr mare să-și achiziționeze bilete.
Aflat la Cluj-Napoca, fostul ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a lăudat activitatea competițională ce se desfășoară în municipiu, dar a dat și câteva indicii referitoare la implementarea unor viitoare proiecte în acest oraș.
O filmare făcută de la înălţime arată în ce stadiu sunt lucrările la Autostrada A10 Turda-Sebeş, începute la sfârşitul lui 2014.
Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj-Napoca (AIAIC) a fost inclus într-un top european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în 2015.
Vineri la prânz s-a stabilit ordinea meciurilor de Fed Cup dintre România şi Cehia, de sâmbătă şi duminică, din primul tur al Grupei Mondiale.
Două persoane aflate pe trotuar au fost lovite în plin miercuri după-masa de şoferul unui autoturism. Una dintre ele a ajuns la urgenţe, însă cea de-a doua a refuzat să fie transportată la spital.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a dat publicităţii bilanţul activităţii desfăşurate în 2015. ZIUA de CLUJ vă invită să aflaţi cum a evoluat rata criminalităţii, care sunt principalele infracţiuni săvârşite, dar şi care sunt măsurile luate de oamenii legii pentru a le combate.
Clujenii care doresc să asiste la antrenamentele jucătoarelor de tenis incluse în lotul României pentru partida de Fed Cup cu Cehia o pot face în mod gratuit.
Legea privind interzicerea fumatului în spaţii publice închise a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Prin urmare, ea urmează să intre în vigoare peste 45 de zile, în data de 16 martie.
Sportivii clujeni au reuşit să se claseze pe poziţii fruntaşe la Campionatele Naţionale de lupte pentru seniori, masculin şi feminin, care s-au desfăşurat între 29 şi 31 ianuarie la Craiova.
Recomandări: