Nu este deloc exclus că acest întreg an electoral să stea sub semnul războiului politic al accizei la motorină şi la benzină. Ţine de artă manipulatorie a decidenţilor politici să transforme tema, aparent strict economică şi socială, a preţului final la carburanţi într-un instrument extrem de eficace al bătăliei electorale.
Conform Biroului Electoral Central, s-au înscris pentru europarlamentare 15 partide politice și patr independenți. Partidele politice trebuie să depună minimum 200.000 de semnături. Independenții, minimum 100.000.
Ieri a fost lansată pe piață o afirmație de trei ori senzațională, ținând cont de auditoriul căruia i-a fost adresată. De autor. Și, mai ales, dacă ne gândim la conținut.
Cât de plauzibilă este înscrierea domnului Victor Ponta în cursa prezidenţială? Dacă e să luăm în serios declaraţiile sale, această şansă este de 49 la sută.
Felicitându-l călduros pe preşedintele Traian Băsescu într-un fel de bilanţ nu atât al Serviciului Român de Informaţii (SRI), cât al celor 10 ani de mandat de şef al statului, domnul George Maior a avut eleganţa să dovedească un surprinzător respect faţă de sexul frumos.
Domnul Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a somat Autoritatea Electorală Centrală. Mai mult chiar, i-a ameninţat pe judecătorii acestei instituţii că le va face plângeri penale dacă vor valida înscrierea lui Mircea Diaconu în competiţia electorală pentru europarlamentare.
Lovit cumplit în onoarea sa, Mircea Diaconu a trebuit să reacţioneze. În calitatea sa de om. PNL, la rândul sau, ca principal partid de opoziţie, are obligaţia să ia toate măsurile pentru a nu se vulnerabiliza. În joc este şi prestigiul unei instituţii temute, Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Este cunoscut faptul că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) le-a deschis dosare nenumăraţilor primari, consilieri şi preşedinţi de consilii judeţene pentru incompatibilitate, pe motiv că aceştia au făcut sau fac parte din consiliile de administraţie ale unor societăţi de interes local. Apă, gaze, canalizare.
De trei ori în ultima vreme, într-un mod mai mult decât neobişnuit, halucinant chiar, preşedintele Traian Băsescu s-a răzgândit. Atunci când a fost vorba de decizii majore. Care influenţează, într-un sens sau altul, în mod major societatea românească.