Trupele ruse ar fi început să tragă luni în oamenii care s-au adunat într-o piață din orașul Herson pentru a protesta împotriva războiului.
Cel puțin zece civili care stăteau la coadă să cumpere pâine ar fi fost uciși, miercuri dimineață, de un bombardament rusesc în Cernihiv.
Volodimir Zelenski a refuzat să părăsească capitala asediată de armata rusă atunci când i s-a propus acest lucru, aşa că se ridică problema succesiunii sale în cazul în care ar fi capturat sau chiar ucis de ruşi.
Universitatea Bicocca din Milano (Italia), care a decis să anuleze un curs despre scriitorul rus Fedor Dostoievski, ca urmare a „polemicii” suscitate de ofensiva militară a Rusiei în Ucraina, a revenit asupra deciziei și informează că a fost vorba de o „neînțelegere”, scrie presa din Italia.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat pe oamenii din ţara sa că ruşii se pregătesc să bombardeze oraşul Odesa, din sud-vestul Ucrainei, informează Le Figaro şi Interfax Ucraina.
Disidentul Aleksei Navalnîi îi îndeamnă pe ruși să organizeze în fiecare zi mitinguri împotriva lui Vladimir Putin și a războiului pe care l-a declanșat în Ucraina.
Profesorul universitar Ciprian Mihali a propus o organizare civică pentru primirea refugiaților din Ucraina în Cluj, separat de demersurile oficiale ale autorităților.
De Ziua Unității, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a uitat de minoritatea românească, deşi e a treia ca mărime din ţara sa. A pomenit de ruși, tătari și maghiari, dar nu și de români.
Primul vaccin dezvoltat de Rusia, Sputnik V, şi cel de-al doilea, numit EpiVacCorona şi înregistrat în octombrie anul trecut, sunt eficiente împotriva tulpinii britanice de coronavirus, a asigurat marţi într-un comunicat Serviciul federal rus pentru Protecţia Consumatorilor (Rospotrebnadzor) citat de EFE.
Căpitanul echipei naţionale de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a declarat, vineri, că îşi doreşte foarte mult o revanşă în returul cu Rusia, o victorie în special pentru fani.
Recomandări: