Fotbaliştii Universităţii au fost încurajaţi de peste 300 de suporteri la ultimul antrenament înaintea derby-ului cu CFR.
Peste 10.000 de bilete mai sunt de vânzare la derbyul Clujului de mâine seară.
Toată ţara va ţine mâine cu Universitatea, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al "alb-negrilor", Felix Grigore. Replica a venit de la antrenorul rivalilor, Ioan Andone: cei de la "U" să vorbească când vor fi ei campioni.
Derbiul dintre "U" şi CFR se joacă mâine seară, dar disputa dintre cele două rivale a început deja. Primele contre au apărut pe tema arbitrajului.
Fanii Universităţii Cluj au ţinut să îşi încurajeze favoriţii înaintea partidei cu CFR şi le-au oferit reţeta câştigătoare fotbaliştilor antrenaţi de Claudiu Niculescu: "Jucaţi cu sufletul", a fost mesajul suporterilor.
Deşi aveau dreptul al 1.500 de tichete, respectiv 5% din capacitatea stadionului Cluj Arena, suporterii "feroviari" se pot baza pe doar 600 de bilete.
Numărul biletelor vândute la meciul dintre Universitatea şi CFR Cluj, de mâine seară, ajunge la 10.000, până azi la ora 14, spune directorul executiv al "Şepcilor roşii", Felix Grigore.
Vezi cele mai importante declaraţii din conferinţa de presă a Universităţii Cluj, la care participă directorul executiv Felix Grigore şi un doi din liderii suporterilor, Călin Mişan şi Bogdan Blaga.
Peste 300 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj şi ai Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre "U" Cluj- CFR Cluj, ce se va disputa mâine, începând cu ora 21.30, pe Cluj Arena.
Recomandări: