Împrejurarea este firească pentru un scriitor care şi-a urmat neabătut, de la Captivii (1970), trecând prin Anii de ucenicie ai lui August Prostul (1979), prin Le thé de Proust (1990), Le bonheur obligatoire (1991), la Trennwandt (1992), la The Black Envelope (1996), vocaţia şi viziunea, iar astăzi se profilează printre prozatorii reprezentativi ai timpului nostru.
Este săptămâna când, poate, avem mai mult timp de reflecţie, mai mult timp pentru a evolua, cu spirit critic, dublat de o oarecare îngăduinţă şi propriile noastre acţiuni, mai apropiate, dar şi mai îndepărtate în timp.
Una dintre cele mai iubite echipe din fotbalul românesc si cea mai iubitã echipã a Ardealului, “U” este nevoitã cu capul plecat sã se întoarcã spre matineul Ligii a II-a. Dupã doar un sezon în prima ligã si dupã 8 ani de pauzã anterioarã, Universitatea se întoarce acolo unde jucãtorii sãi nu vor mai constitui modele pentru copiii Clujului ce vor bate mingea în curtea scolilor.
O voce blondă din fundul sălii a început să îi dea glas: “Domnule Iliescu, sunteţi homosexual?” Negarea categorică şi aşteptată a fostului preşedinte nici nu mai conta. A doua zi, “Bulina Roşie” a lui Ion Cristoiu deschidea ediţia cu un titlu incendiar: “Ion Iliescu: <
Un brand de Cluj cu potenţial imens de imagine pentru cei care ar reuşi sã ridice acest Club-Simbol al Transilvaniei prigonite din nou în vârful ierarhiilor. Mult mai prozaic, “U” înseamnã astãzi un palmares, un grup de jucãtori, din care doar unul are valoare de milion, grupe de copii şi juniori, un autocar încã neplãtit, luat în leasing şi o groazã de datorii din trecutul îndepãrtat, apropiat şi imediat.
Este un pariu cu o încărcătură imensă să mizezi pe quality într-un moment când presa naţională sau locală intră tot mai adânc în aria tabloidelor de tip britanic. Am reuşit în cei peste trei ani şi jumătate de când ne-am lansat pe piaţa de presă clujeană să devenim un nume de referinţă în presa locală şi regională din România.
Fiindcă – fără să se simtă nimeni jignit -, uneori şi jurnaliştii îşi aleg cititorii. Întâmplător, duminică seara la Antena 3, Cristian Tudor Popescu – un jurnalist şi scriitor care în lumea cititorilor şi “făcătorilor” de presă nu mai are nevoie de recomandare -, încerca să explice devenirea în negativ (dacă se poate spune aşa!) a presei din România ultimilor ani.
Adoptând un stil de conducere autocratică, surd la orice critici, imun la cercetările procurorilor, deloc puţine, Nebiolo a luat în primire un buget ce nu depăşea 50.000 USD, IAAF ajungând în zilele noastre să gestioneze anual peste 40 de milioane USD.
Iar Clujul, la mâna clujenilor. Clujul are azi prilejul de a se alinia la tendinţe şi de a se poziţiona definitiv pe harta huliganismului mondial sau şansa de a rămâne, din acest punct de vedere, cu zeci de ani în urma unor oraşe precum Roma, Milano, Torino, Manchester sau Liverpool.
Recomandări: