15:29 Cluj-Napoca va vibra pe ritmuri de folk în 7-8 iunie 2024 ! Festivalul, ajuns la a patra ediție, propune o serie de 12 concerte atractive cu artiști clujeni și din țară, nume consacrate ale folkului sau artiști cu un stil fusion.
15:25 Clujenii sunt invitați la o sesiune de shopping sustenabil, în care o TONĂ și JUMĂTATE de haine e transformată în fapte bune.
15:11 Circulă o anecdotă în mediul de afaceri, dealtfel este răspândita şi în mediul politic, medical sau academic, are aplicaţii nelimitate.
15:01 Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca face angajări. Are nevoie de un referent de specialitate la Serviciul contabilitate. Înscrierile se pot face până în data de 7 iunie 2024.
14:47 Universitatea "Babeş-Bolyai" lansează, luni, în cadrul evenimentului INSPIRE Week, Platforma INSPIRE, o platformă de cercetare în domeniul sănătăţii la nivel internaţional.
14:37 CFR anunţă că începând din data de 21 mai și până în 7 iunie, au loc lucrări între staţiile Tecuci – Tecuci Nord, care vor duce la modificări în circulaţia garniturilor în zonă.
14:22 Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu vor fi prezente pe tabloul principal Roland Garros 2024, în timp ce alte șase românce vor juca în calificările tuneului de mare slam.
14:21 Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare nowcasting de ploi pentru mai multe localități din județul Cluj.
14:07 Actorul Florin Piersic ar putea fi externat în cel mult zece zile dacă starea sa de sănătate rămâne stabilă.
13:56 Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Corpadea, comuna Apahida.
13:53 Jocurile Naționale Special Olympics Romania 2024, ediția a XVII-a, au reunit peste 350 de sportivi proveniți din cadrul a 75 de fundații, asociații neguvernamentale, școli de masă și școli speciale din 31 de județe și din Republica Moldova.
13:47 Numărul tranzacțiilor imobiliare din județul Cluj au crescut în aprilie 2024 cu 32% față de aceeși lună din 2023.
13:45 Primarul de la Apahida și candidatul PSD Cluj pentru un nou mandat, Grigore Fati, a vorbit, la ZIUA LIVE, despre proiectele realizate de administrația pe care o conduce.
13:38 Clujul este cel mai scump oraș imobiliar din țară. Nu e de mirare că un apartament de 1 camera, situat în centru, se vinde cu 265.000 euro.
13:38 Biserică îl prăznuiește în ziua de 20 mai pe Sfântul Mucenic Talaleu, care se îngrijea cel mai mult de cei săraci, pentru că socotea că neputinţele şi durerile lor sunt şi ale sale.
13:18 A 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024, Cluj-Napoca) aduce un omagiu cinematografiei japoneze prin Focus Japonia.
13:15 Exercițiu a avut loc luni, 20 mai 2024, la Baza Salvamont de la Rimetea, în județul Alba. În cadrul exercițiului a fost testat un sistem inovator.
12:51 Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități.
Recomandări: