Niciodată, instituţiile statului român nu au fost mai lipsite de personalitate proprie ca până acum.
Nu voi înţelege niciodată de ce îşi bat singuri cuie în talpă cei din Primărie. Pur şi simplu, mi-e imposibil să înţeleg.
Ieri, colegul meu de rubrică, un tânăr jurnalist de excepţie, a scris un editorial pe o temă gravă, cea a disoluţiei statului român, a dezinstituţionalizării.
Săptămâna aceasta a fost dominată, pentru mine, nu de campania electorală, relativ ternă, ci de subiecte culinare, care mi-au readus în minte că uităm prea des să ne delectăm papilele gustative cu mâncăruri de calitate.
Prea puţini politicieni sunt reflexivi. Mulţi enunţă scopuri, dar nu şi-ar putea motiva opţiunile şi explicita viziunea.
Românii i-au aşteptat vreo 50 de ani pe americani, iar când au venit în sfârşit, se pregătesc să le tragă vreo două peste ochi.
“Cu cine voi vota?” – iată întrebarea pe care, evident, şi-o pune, în acest moment, mai bine de jumătate din populaţia Clujului; mai precis, cei care intenţionează, din spirit civic, să participe la vot.
Este o întrebare ce ne frământă şi cred că-i frământă pe foarte mulţi cetăţeni din România şi, în mod particular, din Cluj.
De Ziua Unirii, vom avea multe de sărbătorit. Parlamentul reşapat al unei noi Românii dodoloaţe, o iarnă ce ne va lua iar prin surprindere şi începutul Lunii Cadourilor.
Recomandări: